『Lumea de dincolo』のカバーアート

Lumea de dincolo

プレビューの再生

Audibleプレミアムプラン30日間無料体験

プレミアムプランを無料で試す
オーディオブック・ポッドキャスト・オリジナル作品など数十万以上の対象作品が聴き放題。
オーディオブックをお得な会員価格で購入できます。
30日間の無料体験後は月額¥1500で自動更新します。いつでも退会できます。

Lumea de dincolo

著者: Caius Dobrescu
ナレーター: Mihaela Grigore
プレミアムプランを無料で試す

30日間の無料体験後は月額¥1500で自動更新します。いつでも退会できます。

¥700 で購入

¥700 で購入

このコンテンツについて

Al cincilea volum din seria Vlad Lupu Deznodământul dramatic al anchetei lui Vlad Lupu, arheologul enigmatic care se încăpățânează să dezgroape – uneori la propriu – scheletele unui trecut cumplit, e povestit pe cele două voci pe care nu le-am auzit până acum: Corina, femeia misterioasă care îi intervievează pe foștii membri ai grupului de umor absurd Parazitul prietenos, și Pedro Alvarez, zis Groucho Valvarez, argentinianul refugiat în România. Vlad Lupu trăiește. Încă. E conștient că-l așteaptă confruntarea finală cu dușmanul de moarte al grupului, cel care în tinerețe i-a făcut să treacă prin ororile sistemului de reeducare, pe el în mod special, și a condus la destrămarea grupului. În timp ce Vlad aranjează piesele pentru încleștarea de pe urmă, Corina face o descoperire care va zgudui întreaga istorie a Parazitului. Un roman care te ține cu sufletul la gură, din care nu lipsesc dedublarea, răsturnările de situație, trăirile intense și, nu în ultimul rând, umorul, scris de unul dintre cei mai rafinați autori români de mystery & thriller.©2022 Storyside (P)2022 Storyside スリラー・サスペンス ミステリー
まだレビューはありません