エピソード

  • Francesca Gladei: de ce a ales să studieze acasă, pentru cine este Dreptul și ce poți deveni după
    2026/09/01

    În acest episod al podcastului Universitatea #diez, Francesca Gladei vorbește despre experiența sa la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova. Discutăm despre motivul pentru care a ales să studieze Dreptul în Moldova, pentru cine se potrivește această facultate, despre volumul de studiu, dar și despre lucrurile care nu au corespuns așteptărilor sale.Francesca povestește despre oportunitățile pentru studenți și despre posibilitățile de carieră după absolvire. La final, oferă câteva sfaturi pentru liceenii care se gândesc să urmeze această facultate.Notă: Acest episod a fost filmat în aprilie 2026, iar informațiile prezentate reflectă situația și experiența invitatei la acel moment.

    続きを読む 一部表示
    1 時間 2 分
  • Pavel Chisaru la Universitatea #diez, despre cei șase ani de medicină la USMF
    2026/08/05

    În acest episod, Pavel Chisaru povestește despre parcursul său spre medicină și experiența de student la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.Pavel vorbește despre momentul în care a decis să devină medic, cum se poate pregăti un elev pentru studiile la medicină, fricile de la început și realitatea vieții universitare. Discutăm despre volumul de învățare, relația cu profesorii, timpul liber, bursele de studii, lucrul în paralel cu facultatea și experiențele din anii clinici.Invitatul mai povestește despre cazurile memorabile din studenție, rezidențiat, motivele pentru care unii studenți renunță la medicină, sacrificiile necesare pentru această profesie și miturile despre studiile medicale.Pavel Chisaru este și președinte al Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, iar în episod aflăm cum promovează universitatea și ce sfaturi are pentru liceenii care se gândesc să aleagă medicina.

    続きを読む 一部表示
    1 時間 14 分
  • Melissa Cuciuc: studiile la stomatologie, nopți nedormite și costul vieții în Chișinău
    2026/07/16

    Melissa Cuciuc ne oferă, în acest episod, o perspectivă sinceră asupra studiilor la stomatologie la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Ajunsă la final de anul I, ea vorbește deschis despre realitatea vieții de student: nopți nedormite, stres constant și sacrificii, dar și despre satisfacția care vine din alegerea făcută. Chiar dacă drumul este dificil, Melissa spune că ar alege din nou stomatologia, mai ales pentru importanța și rolul acesteia în societate.

    続きを読む 一部表示
    45 分
  • Siuzanna Bucica, despre studiile la Litere, admiterea la București și viața de student
    2026/05/10

    În acest interviu o cunoaștem pe Siuzanna Bucica, studentă la Facultatea de Litere, Universitatea din București, specializarea Limbă și Literatură Română și Franceză. Originară din Ungheni, Siuzanna povestește despre drumul ei de la liceul „Mihai Eminescu” la viața de studentă în București, despre admitere, alegerea facultății și adaptarea într-un oraș nou. Discutăm despre cum este să studiezi două limbi și două spații literare diferite, despre provocările vieții departe de casă, rolul voluntariatului și al comunității pentru studenții basarabeni, dar și despre pasiunea ei pentru scris.

    続きを読む 一部表示
    43 分
  • Ariana Țenu: trei burse, Erasmus și studiile în STEM la UTM
    2026/04/14

    În acest episod o cunoaștem pe Ariana Țenu, studentă la Inginerie și Management în Telecomunicații la Facultatea Electronică și Telecomunicații, UTM. Vorbim despre decizia de a studia în Moldova, cum arată viața reală de studentă și ce oportunități poți avea dacă alegi să rămâi acasă. Ariana ne povestește despre cursuri, activități extracurriculare, jobul la universitate și cum a reușit să obțină 3 burse în doar 4 ani de studii.

    続きを読む 一部表示
    43 分
  • Delia Cozaru, despre cum predă studenților din Maastricht și șocul tranziției la facultate
    2026/03/09

    În acest episod, discutăm cu Delia Cozaru, studentă în anul II la Maastricht University, Facultatea de Business și Economie. Ne povestește cum e să predai matematică și statistică studenților de anul I, cum s-a adaptat la viața în Țările de Jos și ce provocări a întâmpinat pe parcurs. Vorbește despre dorul de casă, șocul tranziției de la elevă implicată la studentă necunoscută și ce nu se vede de fapt despre viața în străinătate. La final, oferă sfaturi prețioase pentru tinerii care visează să studieze în afara țării.

    続きを読む 一部表示
    52 分
  • Teodora Drucec, despre ploșnițe, cinci locuințe în trei ani, studii la Haga și două joburi simultan
    2026/01/01

    În acest episod, discutăm cu Teodora Drucec, studentă la The Hague University of Applied Sciences în Țările de Jos. Ne vorbește despre ce a determinat-o să aleagă programul Studii Europene, prin ce au fermecat-o studiile din Țările de Jos, dar și din semestrul Erasmus petrecut în Estonia. De asemenea, vorbește despre cum a combinat studiile cu două joburi simultan, despre adaptarea într-o țară nouă și provocările apărute, diferențele culturale și momentele care i-au marcat anii de studenție. În final, oferă sfaturi pentru tinerii și tinerele care visează să studieze în străinătate.

    続きを読む 一部表示
    54 分
  • Ecaterina Cojuhari, despre studiile în Moldova, Lituania, România, SUA și Polonia
    2026/01/01

    Ecaterina Cojuhari a absolvit programul de Relații Economice Internaționale în limba engleză la ASEM și a început anul acesta un master în Economie și Dreptul Afacerilor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, aflându-se în prezent într-o mobilitate academică în Polonia. Parcursul ei academic include și un semestru în Statele Unite, prin programul UGRAD, urmat de o experiență Erasmus în Vilnius.În acest episod vorbește despre adaptarea la diversele culturi întâlnite, despre prieteniile construite pe parcurs și despre ce înseamnă pentru ea viața de student internațional. Discutăm despre diferențele dintre sistemele de învățământ din Moldova, Lituania, SUA și România, dar și despre cursurile și experiențele care au marcat-o.

    続きを読む 一部表示
    1 時間