エピソード

  • Pilda talanților și siguranța mântuirii (Mesaje individuale)

    Pilda talanților și siguranța mântuirii (Mesaje individuale)
    2025/09/29
    Matei 25:14–30 (NTR) 14 Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, și-a chemat sclavii și le-a încredințat averile lui. 15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, 16 cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut negustorie cu ei și a câștigat alți cinci. 17 Tot așa, cel ce primise doi a câștigat și el alți doi. 18 Dar cel ce primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului său.19 După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit și a început să-și încheie socotelile cu ei. 20 Cel ce primise cinci talanți s-a apropiat și a adus încă cinci talanți, zicând: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți. Iată, am mai câștigat încă cinci!“. 21 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“.22 S-a apropiat apoi și cel ce primise doi talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți. Iată, am mai câștigat doi!“. 23 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!“.24 S-a apropiat și cel ce primise un talant și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, 25 așa că mi-a fost teamă și m-am dus să-ți ascund talantul în pământ. Iată aici talantul tău!“. 26 Stăpânul lui, răspunzând, i-a zis: „Sclav rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că adun de unde n-am împrăștiat? 27 Atunci trebuia ca tu să-mi fi dat arginții la bancheri, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu.28 Așadar, luați-i talantul și dați-i-l celui ce are zece talanți. 29 Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. 30 Iar pe sclavul acela nefolositor, alungați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“. Probabil ați auzit că parabola talanților se referă la a face fapte bune sau a folosi darurile și chemările date de Dumnezeu și, ca urmare, a primi răsplată sau judecată, până chiar la punctul de a pierde mântuirea. Într-adevăr, dacă citim această pildă în mod izolat, există câteva motive evidente pentru care am putea adopta acest punct de vedere. În primul rând, cele trei persoane care au primit talanții de la stăpânul care pleca în călătorie erau toți slujitori sau robi ai acelui om, ceea ce ar putea implica faptul că erau deja în împărăție, mântuiți și născuți din nou. Aruncarea celui de-al treilea sclav în întunericul de afară din versetul 30, ca urmare a faptului că nu a folosit și nu a înmulțit ceea ce i-a dat stăpânul, poate însemna pierderea mântuirii veșnice. În al doilea rând, stăpânul i-a dat fiecărui servitor un număr diferit de talanți și se aștepta ca aceștia să-i pună la treabă, să-i administreze bine și să-i înmulțească. Acest lucru ne poate face cu ușurință să ne gândim la darurile, talentele și chemările pe care Dumnezeu le-a dat fiecărui credincios și care sunt luate înapoi dacă nu sunt folosite corespunzător. Întrebare: Este al treilea rob un credincios autentic de la început, care nu a făcut suficiente fapte bune și, prin urmare, și-a pierdut mântuirea? Să presupunem că așa stau lucrurile și să citim Romani 4:4-5:Romani 4:4-5 (NTR)4 Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, 5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate. După cum puteți observa, avem o problemă dacă elevăm „pilda talanților” la rangul de „fapte” în lumina a ceea ce a învățat Pavel în aceste versete: avem o mântuire prin fapte și nu doar prin credința în jertfa lui Isus. Apoi ce să mai zicem despre ceea ce a spus Isus în Ioan 6:28-29 cu privire la lucrări sau fapte? În aceste versete, Isus a fost întrebat despre ce fel de lucrări trebuie să facem pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Probabil observați că Isus le spune ce-I place lui Dumnezeu. Însă nu erau fapte (la plural), ci o singură lucrare, iar acea lucrare este să CREDEM:Ioan 6:28-29 (NTR)28Atunci ei L-au întrebat: ‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El. Chiar și Isus a refuzat să laude faptele. Da, SUNTEM creați pentru fapte bune. Asta suntem. Totuși, ideea că mântuirea noastră ...
    続きを読む 一部表示
    18 分
  • Tiparul pentru creștere și statură spirituală (Mesaje individuale)

    Tiparul pentru creștere și statură spirituală (Mesaje individuale)
    2025/09/18

    Care este modelul lui Dumnezeu pentru creșterea spirituală eficientă a credinciosului?

    続きを読む 一部表示
    52 分
  • Câștigarea timpului (Mesaje individuale)

    Câștigarea timpului (Mesaje individuale)
    2025/01/27
    13 分
  • Asistența supranaturală (Mesaje individuale)

    Asistența supranaturală (Mesaje individuale)
    2025/01/27

    Asistența supranaturală
    1. De ce trebuie să ne rugăm?
    - Isus a trebuit să se roage toată viața chiar dacă era sfânt
    - Isus și acum se roagă pentru noi (Romani 8:33-34; Evrei 7:25) și ne-a spus și nouă să ne rugăm întotdeauna (Luca 18:1)
    - Pavel ne spune să ne rugăm neîncetat (1 Tes. 5:17) și el însuși se ruga în limbi mai mult decât toți (1 Corinteni 14:18)
    - Rugăciunea în limbi este primară, iar cea în limba maternă secundară (1 Cor. 14:15)

    2. Beneficiile rugăciunii în limbi
    - Zidirea noastră personală: (1) trup - imunitate, (2) suflet - înecarea crezurilor și emoțiilor negative, (3) duh - capacitate spirituală (1 Corinteni 14:4)
    - În Noul Testament, rugăciunea în Duhul nu Îl schimbă pe Dumnezeu, ci pe noi.
    - Primim revelație și înțelegere crescută a Cuvântului, precum și odihnă (Isaia 28:9-13)
    - Toate lucrurile (oameni, situații, soluții la probleme, protecție) încep să lucreze continuu în favoarea noastră în mod inconștient pentru că Duhul se roagă să ia ființă în lumea naturală destinul trasat de Dumnezeu pentru noi.(Romani 8:26-28; Iacov 3:3-6)

    3. Cum să vorbești în limbi?
    - Te rogi și ceri Duhul Sfânt cu credință de la Dumnezeu și crezi că L-ai primit (Luca 11:11-13)
    - Începi să miști gura și să scoți primele silabe cu credința că Duhul este Cel ce vorbește și nu tu.
    - Consistența și răbdarea sunt cheie în rugăciunea în limbi până începi să vezi efectele ei.
    - Găsește-ți propriul timp din zi, propria modalitate și începe cu puțin (15-30 minute), iar apoi extinde acel timp, dar urmărește să fie regulat. Timpul trece oricum, converteste-l în ceva folositor.
    続きを読む 一部表示
    54 分
  • Recalibrarea divină a percepției (Mesaje individuale)

    Recalibrarea divină a percepției (Mesaje individuale)
    2025/01/24

    1.Cum Îl percepi tu pe Dumnezeu?
    Percepția ta predominantă despre Dumnezeu este un a dreptății și pedepsei sau una a dragostei și milei?

    Isus este reprezentarea exactă a naturii și a inimii Tatălui față de oameni, de aceea Vechiul Testament trebuie interpretat în lumina Noului Testament și a vieții lui Isus (Evrei 1:1-3).

    Fără a-Și diminua în vreun fel neprihănirea și dreptatea față de păcat, Dumnezeu este mereu în slujba de a încuraja, de a zidi și de a restaura viețile oamenilor, în ciuda greșelilor și eșecurilor lor.

    Nu toate manifestările de putere ale oamenilor lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Moise, Ilie, Elisei) au fost aprobate de El.

    Dacă ar fi existat o altă cale mai puțin aspră decât cea folosită în Vechiul Testament prin Lege de a învăța omenirea seriozitatea păcatului, nevoia de jertfe și semnificația lor pentru ispășirea păcatelor, Dumnezeu ar fi folosit-o.

    2.Cum te percepi tu pe tine?
    Încă înainte de Cristos, Dumnezeu NU VEDEA nici o fărădelege sau răutate în poporul Israel despre care știm cât de încăpățânat era (Numeri 23:21)

    3.Cum îi percepi pe alții?
    Cum Îl vezi tu pe Dumnezeu și pe tine va determina cum îi percepi și cum te raportezi tu la alții: cu o atitudine critică sau una de dragoste și acceptare (1 Ioan 4:19).
    続きを読む 一部表示
    1 時間 4 分
  • Sesiunea 15 - Sinuciderea (Seria ”Salvați pentru eternitate”)

    Sesiunea 15 - Sinuciderea (Seria ”Salvați pentru eternitate”)
    2024/09/09
    Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea XII)SinucidereaMulți creștini s-au întrebat cel puțin o dată în viața lor: sinuciderea este un păcat de neiertat? Credincioșii care se sinucid își pierd mântuirea și merg direct în iad? Majoritatea oamenilor, chiar și credincioșii, răspund „da” la această întrebare pentru că sinuciderea nu lasă loc pentru pocăință; o persoană intră în veșnicie cu un păcat nemărturisit și, prin urmare, neiertat. O astfel de concluzie se bazează pe presupunerea că păcatele credincioșilor sunt iertate în timp, în funcție de mărturisirea lor, și că mântuirea lor fluctuează, nu este definitivă până când aceștia nu mor cu toate păcatele mărturisite. Însă, Biblia ne învață că toate păcatele — trecute, prezente și viitoare — sunt iertate și șterse prin credința în moartea ispășitoare a lui Isus și învierea Sa. Destinul veșnic al cuiva este pecetluit și stabilit în momentul credinței achitatoare sau justificatoare și, în consecință, el a fost deja hotărât pentru totdeauna în timpul mântuirii. Mai mult decât atât, numeroase cazuri de moarte subită îi pot aduce pe creștini în eternitate înainte de a avea ocazia să se mărturisească și să se pocăiască. După cum spune teologul Robert N. Wennberg, „Dar cum rămâne cu victima unui atac de cord care moare în timp ce își brutalizează soția sau în mijlocul unei legături adultere? Eșecul lui de a se pocăi în această viață înlătură pentru totdeauna posibilitatea iertării în următoarea? Și nu trebuie să trecem din această viață cu un păcat nemărturisit și nepocăit, că altfel nu vom găsi niciodată iertarea și împăcarea cu Dumnezeu în următoarea”? Simțul practic ne arată că mulți dintre noi, dacă nu majoritatea, vom muri cu păcate de care nu ne-am cerut iertare. Pocăința însăși nu ne pecetluiește în Împărăția Cerească – Duhul Sfânt este o astfel de pecete (Efeseni 1:13, 4:30). Pentru un studiu mai aprofundat asupra păcatelor viitoare și mărturisirea păcatelor, vă recomand citirea unei alte cărți, scrisă de mine, intitulată Gloria neprihănirii.Perspectiva oamenilor asupra sinuciderii și mântuirii este probabil influențată în mod semnificativ de perspectiva păcatului mortal promovată de Biserica Romano-Catolică, care vede sinuciderea ca un păcat letal, făcând o distincție între păcatele de neiertat și cele minore sau iertabile. Primul tip de păcate separă o persoană de harul lui Dumnezeu în timp ce celelalte, nu fac asta, deși sunt la fel de serioase. Păcatul mortal este considerat o ofensă gravă care merită pedeapsă veșnică, dacă nu este pocăință pentru el și nu este iertat înainte de moarte. Acest lucru creează un sistem de infracțiuni considerate majore sau minore în cadrul Catolicismului. De asemenea, creează un cadru în care trăirea într-o stare de har este ca o țintă în mișcare pentru credincios, ca o luptă zilnică de a rămâne în grațiile lui Dumnezeu. Iertarea completă și totală este condiționată și necesită pocăință strictă. Poziția Romano-Catolică afirmă că a-ți lua viața în mod deliberat și fără părere de rău atrage pedeapsa veșnică.Sinuciderea este considerată un păcat în Biblie? Definiția cea mai simplă a sinuciderii este că o persoană intenționează să moară sau acționează conform dorinței de a muri. Această persoană urmează un plan cu scopul expres de a-și pune capăt vieții. În această definiție, sinuciderea este un păcat, deoarece este crimă și vine împotriva uneia dintre cele zece porunci: „Să nu ucizi” (Exod 20:13; Deuteronom 5:17). Deși nu ne gândim instinctiv la crimă în acest fel, luarea ilegală a propriei vieți nu diferă din punct de vedere moral de luarea vieții altuia. Însă ar trebui să avem în vedere și alte aspecte importante. Sinuciderea este menționată doar de șase ori în toată Biblia. În niciunul dintre aceste cazuri nu este dată o evaluare sau o judecată morală explicită cu privire la întrebarea dacă este corect sau greșit: cazul lui Abimelec din Judecători 9:50–57; Samson în Judecători 16:28–30 (deși unii nu sunt convinși că aceasta este sinucidere în sensul strict al termenului); Împăratul Saul și purtătorul său de armuri în 1 Samuel 31:1–6 (2 Sam. 1:1–15; 1 Cronici 10:1–13); Ahitofel în 2 Samuel 17:23; Zimri în 1 Împărați 16:18–19; și Iuda Iscarioteanul în Matei 27:5.Există, de asemenea, cazuri de sinucidere aparentă, care sunt permise din punct de vedere moral. De exemplu, soldatul care luptă cu inamicul într-un timp de război, știind că cel mai probabil va muri, nu este vinovat de sinucidere. După cum spune Wennberg, el nu alege acest act ca mijloc de moarte „ci mai degrabă acceptă o consecință prevăzută, însă nedorită, a ceea ce face”. Într-un anumit sens, ...
    続きを読む 一部表示
    17 分
  • Sesiunea 14 - Divorț și recăsătorire (Seria ”Salvați pentru eternitate”)

    Sesiunea 14 - Divorț și recăsătorire (Seria ”Salvați pentru eternitate”)
    2024/08/21
    Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea XI)Divorț și recăsătorireDivorțul este de mult timp un subiect complex și controversat în biserică. În cultura noastră de astăzi, mulți oameni sunt afectați de acesta într-un fel sau altul. Cu toții cunoaștem pe cineva, fie un membru al familiei sau un prieten apropiat, care a experimentat durerea unei căsnicii rupte. Sau poate tu însuți ai trecut sau treci printr-un divorț. Dacă da, sunt sigur că nu trebuie să vă spun cât de dureros și devastator poate fi acesta, atât pentru adulți, cât și pentru copiii implicați în situație. Mai mult decât atât, ca și copil al lui Dumnezeu, sunt sigur că te-ai întrebat de mai multe ori: „Mă va mai ierta Dumnezeu dacă divorțez sau mă recăsătoresc? Voi rămâne mântuit sau îmi voi pierde mântuirea pentru totdeauna?” Toate acestea sunt întrebări bune și pertinente, în special pentru credincioșii care au trecut deja prin acesta sau intenționează să o facă. În primul rând, trebuie să aflăm din Biblie care cazuri de divorț sau recăsătorire sunt păcate. În al doilea rând, pentru acele situații în care despărțirea de partenerul de căsătorie este un păcat, trebuie să stabilim, din nou, cu ajutorul Scripturii, dacă acest tip de păcat este de neiertat și îi poate face pe credincioși să-și piardă mântuirea veșnică. Imoralitatea sexuală și partenerul necredinciosExistă două cazuri clare în care divorțul este permis de Dumnezeu și nu este considerat un păcat în Scriptură. Primul motiv admisibil, descris de Isus în Matei 5:31–32 și Matei 19:9, este infidelitatea prin imoralitate sexuală, care se aplică ambilor soți:Matei 5:31–32 (NTR)31 S-a mai zis: «Oricine divorțează de soția lui să-i dea o scrisoare de despărțire».32 Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr-un alt motiv decât cel al preacurviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter.Matei 19:9 (NTR)9 Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, în afară de caz de preacurvie, și se căsătorește cu alta comite adulter.Unii lideri spirituali din trupul lui Cristos de astăzi susțin că, pe baza acestor două pasaje, numai imoralitatea sexuală este un motiv valid pentru a desface o căsnicie. Dacă este așa, înseamnă că apostolul Pavel L-a contrazis pe Isus. În 1 Corinteni 7:15, el adaugă o a doua situație în care divorțul nu este un păcat, aceea a unui soț necredincios care dorește să se despartă:1 Corinteni 7:12–15 (NTR)12 Celorlalţi vă spun eu, nu Domnul, că, dacă un frate are soţia necredincioasă şi ea vrea să stea cu el, el să nu divorţeze de ea,13 iar dacă o femeie are soţul necredincios şi el vrea să stea cu ea, ea să nu divorţeze de soţul ei.14 Căci soţul necredincios este sfinţit prin soţia lui, iar soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele, altfel copiii voştri ar fi necuraţi, dar aşa sunt sfinţi.15 Însă dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă. În astfel de circumstanţe, fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu v-a chemat la pace.Mai târziu, vom vedea că, atunci când Isus spune în Matei 5:31–32, Matei 19:9 și Marcu 10:2–12 că un bărbat nu trebuie să se despartă de soția sa din niciun alt motiv, în afară de imoralitate sexuală, el are în vedere o anumită controversă fierbinte din vremea Lui despre acest subiect, care se baza pe Deuteronom 24:1–2. Abuzul fizic și emoționalPoate întrebi: „Dar cum rămâne cu abuzul fizic, abuzul emoțional sau neglijarea unui soț? Este vreunul dintre aceste motive acceptabil pentru divorț? Ce spune Biblia despre aceasta?” Nu există un răspuns ușor, deoarece nici Biblia nu are un răspuns clar, negru pe alb, la această dilemă. Aici lucrurile se complică și intră în zona gri, de aceea trebuie să ne bazăm pe Duhul Sfânt pentru a ne oferi revelația și înțelegerea inimii Sale în această chestiune. Dacă privim cu atenție Scriptura, cu o inimă deschisă și sinceră, vom afla că ea are o soluție la această problemă provocatoare.În primul rând, vă invit să observați, prin câteva exemple, un principiu general valabil și anume că dragostea și mila lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai mari decât dreptatea Sa.Fără a-Și diminua în vreun fel neprihănirea și pedeapsa pentru păcat, El este mereu în slujba de a încuraja, de a zidi și de a restaura viețile oamenilor, în ciuda greșelilor și eșecurilor lor. El întotdeauna se bucură să-Și vadă copiii fericiți și bine. Chiar și în vremurile Vechiului Testament, în timpul Legii lui Moise, când Dumnezeu părea foarte crud și aspru în pedepsele Sale pentru actele de neascultare ale oamenilor, El a făcut totul din grijă față de ei și pentru că nu exista altă cale de a realiza ceea ce trebuia să facă pentru umanitate. În ...
    続きを読む 一部表示
    57 分
  • Sesiunea 13 - Cazuri de apostazie (Seria ”Salvați pentru eternitate”)

    Sesiunea 13 - Cazuri de apostazie (Seria ”Salvați pentru eternitate”)
    2024/08/08
    Mântuirea în Vechiul Testament și cazuri de apostazie în BiblieDar cum rămâne cu cazurile care sunt consemnate în Scriptură ca și apostazie reală în credință? Printre astfel de exemple se numără Lot, împaratul Saul, Solomon, Iuda Iscarioteanul — ucenicul lui Isus — Anania, Imeneu și Filet, Dima, etc. În primul rând, să ne ocupăm de persoanele din Vechiul Testament care au trăit înainte de moartea și învierea lui Isus. Despre unii dintre cei mai proeminenți oameni ai Vechiului Testament, cum ar fi Adam, Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Iosua, David, Daniel, Isaia, Ieremia și toți ceilalți profeți, știm cu siguranță că după moartea lui Isus pe cruce, ei au fost mântuiți. Însă, pe ce bază? Mai mult decât atât, cum rămâne cu toți ceilalți oameni mai puțin cunoscuți, ale căror nume nu au fost menționate în Biblie, dar care totuși au făcut parte din poporul lui Dumnezeu? Au fost mântuiți după cruce? Dacă da, cum? Pe ce bază? Dacă nu, de ce? Cum a atins răscumpărarea viețile lui Rut și Rahav? Acestea sunt întrebări esențiale.Mântuirea personală prin har, prin credință în lucrarea ispășitoare a lui Cristos pe cruce, s-ar putea să nu fi fost atât de clară pe vremea lui Noe, așa cum este pentru noi astăzi. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a venit la naţiunea Israel la aproximativ patru sute de ani după ce canonul Vechiului Testament a fost închis. Cum, atunci, ar putea exista un obiect clar al credinței?O concepție greșită des întâlnită despre calea de mântuire în Vechiul Testament este că evreii au fost mântuiți prin respectarea Legii. Dar știm din Scriptură că aceasta nu este adevărat. Galateni 3:11 spune:Galateni 3:11 (NTR)11 Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „cel drept prin credință va trăi“.Unii ar putea spune că acest verset este valabil doar pentru Noul Testament, dar Pavel citează din Habacuc 2:4, unde spune:Habacuc 2:4 (NTR)4 Iată, s-a mândrit! Nu-i este drept sufletul în el. Însă cel drept prin credința lui va trăi.Mântuirea prin credință, fără Lege, era un principiu al Vechiului Testament. Pavel a învățat că scopul Legii era de a sluji ca un „tutore pentru a ne aduce la Cristos, ca să fim îndreptățiți prin credință” (Galateni 3:24). De asemenea, în Romani 3:20, Pavel a subliniat că respectarea Legii nu i-a salvat pe evreii din Vechiul sau Noul Testament, deoarece nimeni nu poate fi declarat drept înaintea Lui prin respectarea Legii. Legea nu a fost niciodată menită să salveze pe cineva; scopul Legii a fost să ne facă conștienți de păcat. Dacă mântuirea oamenilor în Vechiul Testament nu a fost prin respectarea Legii, atunci prin ce a fost? Răspunsul la această întrebare se găsește în Scriptură, așa încât să nu existe nicio îndoială cu privire la acest subiect. În Romani 4, apostolul Pavel precizează că mântuirea în Vechiul Testament a fost aceeași ca și în Noul Testament, adică doar prin har, doar prin credință, numai în Cristos. Pentru a dovedi acest lucru, Pavel ne îndreaptă atenția către Avraam, strămoșul poporului evreu, care a fost mântuit prin credință și nu prin fapte: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3). Avraam nu ar fi putut fi mântuit respectând Legea, deoarece a trăit cu peste patru sute de ani înainte ca ea să fie dată! De asemenea, circumcizia nu a fost prezentată lui Avraam și descendenților săi până în Geneza 17, adică mai mult de zece ani mai târziu. Romani 4:13-16 spune aceasta:Romani 4:13-16 (NTR)13 Căci nu prin Lege i-a fost făcută lui Avraam sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință.14 Căci, dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos, iar promisiunea este desființată.15 Fiindcă Legea aduce mânie, dar, unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii.16 De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor.Aici vedem că promisiunea de a deveni moștenitori ai lumii sau promisiunea mântuirii nu a fost făcută numai lui Avraam, ci și descendenților săi care au venit prin Isaac. Iar aceasta nu a venit prin Lege, ci prin credința lui Avraam. Toți urmașii lui, de la Isaac la Cristos, au primit mântuirea după cruce la nivel federal datorită credinței lui Avraam și a legământului cu Dumnezeu, chiar dacă unii dintre ei nu au umblat pe deplin cu El. Avraam a fost capul federal al mântuirii lor prin credință. Pentru a dovedi că Dumnezeu Își împlinește promisiunile făcute unui lider federal în viața descendenților săi, ...
    続きを読む 一部表示
    37 分